Kulturkombinat

„Povestiri despre Berlin”: Episodul 17 – Pe nasuri, fiţi gata, start!

„Povestiri despre Berlin”: Episodul 17 – Pe nasuri, fiţi gata, start!

Puţină hârtie şi o idee bună ajung uneori pentru un succes imens. Designerul Cantemir Gheorghiu a inventat în acest mod ochelarii de hârtie, furnizând Berlinului noul accesoriu distractiv al sezonului.


Da, lentilele lipsesc cu desăvârşire. Însă Cantemir spune că „nu trebuie să vezi mai bine, trebuie să fii văzut mai bine!” Iar marele avantaj este că „dacă îţi intră ceva în ochi, bagi pur şi simplu mâna prin ramă. Arăţi şi cool în acelaşi timp!”

Este foarte important să fii cool în centrul Berlinului, iar designerul ştie acest lucru foarte bine, deoarece de 19 ani lucrează prin diferite agenţii şi ateliere din centru. Dictatura modei şi posesia „afectată” îl enervau de multă vreme, şi în plus nu putea suferi ochelarii de tocilar care reintraseră în modă. Aşa că într-o seară şi-a confecţionat din hârtie o pereche de ochelari de tocilar şi a pornit prin cluburi. Toată lumea se purta prietenos cu el şi cerea o pereche de ochelari ca ai lui. „Îniţial, am crezut că toată lumea consideră această modă stupidă şi decadentă”, spune Cantemir.

Dar au trecut vremurile în care se cheltuiau sute de euro pe ochelari de firmă prin care lumea să iasă în evidentă. Ochelarii din hârtie se vând cu succes pentru doar un euro, sub deviza: „modă ca în centru, la preţuri ca în periferii”. Cantemir a creat diverse modele, din cartoane colorate cârpite cu materiale textile şi a realizat chiar şi un etui din carton pentru ochelarii în cauză. Cu diverse sloganuri de marketing precum „pe nasuri, fiţi gata, start!”, designerul a lansat în acelaşi timp şi o modă, dar şi o afacere de succes.

Efectul pe care îl au aceşti ochelari este fabulos: cum ţi-ai pus aceşti ochelari pe nas, cum zâmbeşti, şi ţi se zâmbeşte. Prietenii noi vin de la sine. Până la urmă, toată lumea este extrem de curioasă ce ne stă pe nas şi arată aşa cool. Şi dacă încă nu ai, şabloanele există pe internet în diverse forme – îţi trebuie doar puţină imaginaţie!

Comentarii articol

commentarii

Kulturkombinat

Mai mult in Kulturkombinat

romantic

Dating 101: Cele 5 limbaje ale iubirii (No Bullshit)

Maria Constantindecembrie 12, 2017
awkward

Dating 101: The „awkward silence” strikes again

Maria Constantindecembrie 12, 2017
situatii penibile

Dating 101: 5 cele mai penibile situaţii la prima întâlnire

Maria Constantindecembrie 12, 2017
img_3093

Dilemele și dubla morală în cazul Legii Prostituției din Germania

Adrian Soaitaaprilie 24, 2017
kulturkombinat just friends

Just friends.

George Stoicaaugust 29, 2016
image

De ce încercăm să ne definim prin obiectele pe care le deținem

Adrian Soaitaaugust 28, 2016