Kulturkombinat

Trotineta mea

Trotineta mea

Când drumul până la metrou sau până la brutărie e prea scurt pentru a fi parcurs cu bicicleta şi prea lung pentru a fi parcurs pe jos, trotineta pică la fix. Orice copil o cunoaşte, şi poate că şi bunicii noştri au avut una în copilărie, pentru că „sunt nostime şi le poate conduce oricine”. Trotinetele fac parte deja din viaţa la oraş, şi asta nu doar pentru că sunt cool. Chiar şi bancherii serioşi s-ar urca pe o trotinetă ca să ajungă la o întâlnire importantă.

Industria producătoare de trotinete a avut un imens succes anul acesta, când fenomenul „trotineta” a luat amploare şi în rândul adulţilor. Progresele în ceea ce priveşte designul trotinetei permit chiar şi persoanelor mai înalte să le conducă, fără a se dezechilibra pe parcurs, deoarece acum există şi trotinete cu suport mai lat şi cu furcă mai înaltă. Dacă sunt la aşa mare căutare, vin şi cu un preţ mai mic, şi deci – oricine îşi poate permite o trotinetă cool. E foarte uşor să prinzi viteză pe o trotinetă, şi la fel de uşor să frânezi. Poţi încetini şi opri într-un spaţiu care variază între 3 şi 6 metri (în funcţie de modelul tricicletei), doar călcând uşor asupra roţii din spate.

Succesul se explică prin faptul că majoritatea modelelor de trotinetă sunt pliabile, deci pot fi luate oriunde fără a incomoda sau a necesita un loc special de parcare. Să nu uităm de faptul că reprezintă o bună modalitate de a face mişcare şi de a se deplasa rapid. Tricicletele sunt considerate încă a fi pedestre, deci este interzis accesul pe carosabil sau pe pistele de biciclete, dar, cu toate astea, deplasarea este mult ma facilă şi mai rapidă ca pe jos.

Şi mersul pe trotinetă poate fi şi distractiv în acelaşi timp. Ca în orice alt sport, există bineînţeles şi în cadrul mersului pe trotinetă numeroase „scheme” şi trucuri, sărituri şi întoarceri la 180 sau la 360 de grade, precum şi alte manevre cu diverse grade de dificultate, dar spectaculoase.

Comentarii articol

commentarii

Apasa pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Kulturkombinat

Mai mult in Kulturkombinat

img_3093

Dilemele și dubla morală în cazul Legii Prostituției din Germania

Adrian Soaitaaprilie 24, 2017
kulturkombinat just friends

Just friends.

George Stoicaaugust 29, 2016
image

De ce încercăm să ne definim prin obiectele pe care le deținem

Adrian Soaitaaugust 28, 2016
image

Am fost la Speed Dating să-mi găsesc jumătatea. Episodul 2

Adrian Soaitaiunie 24, 2016
image

Veganismul și iubirea împlinită

Adrian Soaitamai 31, 2016
image

Cum a fost standardizat mersul la curve

Adrian Soaitamai 25, 2016