Kulturkombinat

Fetelor, se poartă autenticitatea!

Fetelor, se poartă autenticitatea!

Ştii că nu există basme, nu? Realitatea este mult mai fermecătoare. Nu trebuie să aştepţi prinţul din poveste să te salveze, eroina propriei tale existenţe eşti tu şi tot tu eşti responsabilă să îţi creezi castelul.
Tu ai călătorit secundele şi minutele interminabile sau extraordinare ale vieţii tale, tu cunoşti cele mai întunecate laturi din intimitatea minţii tale. Pe cel pe care îl placi sau iubeşti îl inviţi acolo ca să vă bucuraţi împreună de ceea ce ai descoperit, nu ca să facă ordine în haosul tău interior.
Dă-i voie să te cunoască. Lasă-l să te surprindă. Aşa e, nu eşti Anna Karenina dar eşti femeie şi el bărbat şi îi va face plăcere să te curteze.
Dă-i voie să te cucerească. Fii subtilă, va observa că îl placi şi fără să devii atomii din umbra lui. Nu agăţa presiune de umerii săi. Nu e datoria nimănui să te facă să te simţi specială, aceasta este conştientizarea pe care tu şi doar tu poţi să ajungi să o simţi până în măduva oaselor.
Zâmbeşte-i şi nu doar cu chipul, ci şi cu sufletul. Simte-te bine în pielea ta, indiferent ce porţi. Senzualitatea vine din atitudine. Vrei să fii fata pe care nu o va uita foarte uşor şi din motive bune, aşa că dă-ţi voie să te dezvolţi şi tu odată cu acest joc de-a seducţia. Nu e musai să porţi ultimul brand de lenjerie intimă şi rochii în fiecare seară, dar poartă şi altceva în afară de blugi, tenesi şi un tricou când ieşi cu el.
Fii naturală. Nu trebuie să creezi un spectacol forţat. Indiferent ce vrei să faci pentru el, fă întâi pentru tine. Nu te întreba constant „ce părere are?” ci mai bine gândeşte-te cum te-ai simţi tu în cazul în care ai face acel ceva. Băieţii şi bărbaţii sunt atraşi de fete şi femei care îndrăznesc să îşi depăşească limitele şi să îşi poarte propriul sine. „Fură” de la personajele de sex feminin din filme, cărţi sau chiar de la femeile pe care le admiri în jurul tău, însă nu uita că ce te face pe tine unică trebuie să ţină de a ta esenţă. Descoperă-te.
Fii autentică şi neconvenţională. Îţi place să mergi la meciuri de fotbal uneori? Să comanzi o bere în loc de un pahar de şampanie? Latura aia delicios de îndrăzneaţă din tine e cazul să iasă mai des la iveală. Împrieteneşte-te cu el. Comunică, dă-i voie să îţi spună ce îi place şi îndrăzneşte să îl acompaniezi în asta. Nu este magician şi dacă într-o zi ţi-ai dorit să îl vezi dar el nu a sunat primul, uită de aceste clişee de adolescentă şi sună tu.
Învaţă să ai curajul de a nu fi de acord dacă ceva îţi displace cu adevărat. Dacă nu îţi dă voie să ai o opinie clară şi sănătoasă, nu e cazul să rămâi. Îţi doreşti o poveste din care să priviţi amândoi de la aceeaşi înălţime, nu? Fă compromisuri, nu sacrificii.
Cel mai important? Contribuie în fiecare zi la dezvoltarea ta. Fii evolutivă. Nu te bloca în amintiri neplăcute şi în eşecuri. Preţuieşte relaţia cu tine înainte de toate. O vei avea până la sfârşit. Îmi place să cred că acolo începe cu adevărat provocarea. Când intrii într-o încăpere, fii o forţă a naturii, exprimă-ţi unicitatea. Fă-ţi din existenţă o operă de artă. Când te uiţi în oglindă, priveşte-ţi întâi spiritul apoi chipul. Ai încredere în instinctul tău, asta te va face mai frumoasă ca oricând.

Comentarii articol

commentarii

Kulturkombinat

Mai mult in Kulturkombinat

romantic

Dating 101: Cele 5 limbaje ale iubirii (No Bullshit)

Maria Constantindecembrie 12, 2017
awkward

Dating 101: The „awkward silence” strikes again

Maria Constantindecembrie 12, 2017
situatii penibile

Dating 101: 5 cele mai penibile situaţii la prima întâlnire

Maria Constantindecembrie 12, 2017
img_3093

Dilemele și dubla morală în cazul Legii Prostituției din Germania

Adrian Soaitaaprilie 24, 2017
kulturkombinat just friends

Just friends.

George Stoicaaugust 29, 2016
image

De ce încercăm să ne definim prin obiectele pe care le deținem

Adrian Soaitaaugust 28, 2016