Kulturkombinat

Fricile noastre de ceilalți și manifestările lor exterioare

Fricile noastre de ceilalți și manifestările lor exterioare

Nu este nimic anormal în toată treaba asta și toată lumea a resimțit teamă în momentul în care trebuia să ia cuvântul în public, să întâlnească persoane importante, să facă declarații de dragoste sau să ceară bani de la cineva. Dintre toate fricile, cea mai răspândită este, fără îndoială,  frica de semenii noștri. Ea apare când suntem supuși privirii și presupusei evaluări a unei alte persoane sau, și mai rău, unui grup de persoane. Medicii și psihologii numesc această teamă de ceilalți „anxietate socială”. Ea merge în paralel cu evaluarea de către celălalt și apare atunci când dorim să lăsăm celuilalt o impresie favorabilă, gândindu-ne în același timp, că nu vom reuși.

Cornel: „Pentru mine, maximul de penibil este atins atunci când ajung cu întârziere într-un loc unde toată lumea este deja așezată (avion, sală de seminar, etc.) și mă privește intrând și instalându-mă. Ca să evit situația asta, prefer să fiu printre primii sosiți într-o sală de teatru, la întâlnirile de lucru, la vernisaje, la peteceri”. Andreea: „Eu nu sunt timidă dar de fiecare dată când trebuie să vorbesc despre bani mă simt tensionată și stingherită. Mă gândesc la asta cu trei zile mai înainte, iar când vine momentul am un nod în gât și o enervare interioară. A cere banii care mi se cuvin, a cere o mărire de salariu sunt lucruri de care nu sunt capabilă”. Ștefan, 19 ani: ” Cu fetele este îngrozitor. Observ cum ceilalți băieți le invită adesea pe fete să meargă să bea ceva împreună. Eu sunt incapabil de asta. Îi văd siguri pe ei, făcându-le curte. Dacă o fată mi se adresează, mă descurc să fac puțină conversație. Dar dacă ea începe să vorbeacă despre lucruri mai intime, intru în panică. Mi se pare că suntem la capitolul agățat și trebuie să fiu la înălțime. Simt foarte bine că devin neîndemânatic, ca un puști, și nu mai am decât o obsesie, să evit ca ea să remarce că am probleme de timiditate, că nu sunt un bărbat adevărat”.

Într-un sondaj despre „frici”, aproximativ 51% din persoanele chestionate menționează teama de a fi privite în față sau de a vorbi în public. Este una dintre cele trei frici importante, împreună cu cea de șerpi și de gol. Fricile sociale se împart în mare în patru categorii:

1) Anxietatea de performanță.
(situații în care trebuie îndeplinită o activitate sau realizată o performanță sub privirea celuilalt). Exemple: expunere în public, a lua cuvântul la o reuniune sau ocazie festivă, interviu de angajare, examen oral la facultate, dizertație, examenul de obținere a carnetului de conducere. Sunt incluse aici și anxietatea de prestație artistică (tracul de pe scenă), sau anxietatea de prestație sportivă (tracul alergătorului în momentul finalei olimpice sau al jucătorului de fotbal în cazul executării unui penalty într-un meci de calificare la Campionatul Mondial).

2) Anxietatea de relaționare și contact.
Exemple: a începe o conversație cu o persoană necunoscută (un vecin de scaun într-un avion, o persoană cu care trebuie să împărțim o masă mai mare într-un resaurant plin), a fi prezentat cuiva și a trebui să susții o conversație ( în timpul unei mese la o recepție), a flirta, a agăța o fată într-un club, a vorbi vrute și nevrute cu vecinii din bloc sau cu vânzătorii de la non-stopul din colț.
Înțelegerea anxietății care poate apărea în astfel de interacțiuni trece prin noțiunea de intimitate. Nu doar persoanele necunoscute provoacă teamă ci, de fapt, orice relație umană care cere o implicare personală într-un grad mai mic (să vorbești despre timpurile care nu mai sunt cum erau înainte cu vânzătorul din colț) sau mai mare (să-ți exprimi propriile sentimente și emoții altcuiva).
Ne temem câteodată că interlocutorii noștri ar putea citi în noi ca într-o carte deschisă. Că ar putea citi emoțiile noastre cele mai intime, gândurile, intențiile noastre. De aici și teama de a aborda (cu intenția de a-l face să ne placă) pe cineva care ne atrage, sau teama de a aborda pe cineva pe stradă pentru a-l întreba cât este ceasul sau unde este instituția căutată. Simțim deci teama de a nu fi demascați sau de a ne arăta adevărata natură, adevărata valoare.
Aceste temeri gravitează, în funcție de situație, în jurul a trei dimensiuni:
– teama să nu ni se dezvăluie lipsurile,
– teama de a nu se afla un secret culpabilizant,
– teama ca o anormalitate socială să nu fie relevată.

3) Anxietatea de afirmare.
Exemple: a cere un serviciu, a critica, a-ți cere drepturile, a-ți exprima dezacordul.
Să te afirmi înseamnă să fii capabil să îți aperi drepturile, să îți exprimi cerințele, nevoile, opiniile în fața cuiva. Situațiile pot fi și: să refuzi ceva cuiva, să ceri o datorie de bani înapoi, să faci o reclamație unui comerciant (exprimându-ți opinia în mod direct), să poți să spui nu unui prieten care te invadează și îți cere un serviciu jenant, colegului care vrea să împrumute bani de la tine și știi că nu ți-i va mai da înapoi, să refuzi o invitație care te plictisește.
Mecanismul este aici teama de reacția celuilalt: ce va spune sau va face persoana căreia îi vom spune „NU” sau căreia îi vom adresa o cerere incomodă sau o reclamație? Cum vor reacționa oamenii pe care îi contrazicem sau îi criticăm? Teama de a contrazice, de a înfuria, de a face să sufere sau de a irita ne determină, adesea, să renunțăm la demersuri care țin, uneori, de drepturile noastre cele mai stricte.

4) Anxietatea de a fi observat, de privirea altcuiva.
Există cazuri în care trebuie să realizăm o acțiune banală sub privirile celuilalt, fără ca cel care ne privește să fie în poziție de judecător sau examinator, ci privește doar din întâmplare. Nu există deci nici necesitatea unei performanțe, nici influență directă asupa relației cu celălalt, nici judecăți explicite din partea lui. Exemple: să mergi sub privirea celorlalți (pe o terasă plină sau la o recepție, drumul spre toaletă), să mănânci de față cu ceilalți când ei nu mânâncă, să lucrezi în timp ce ești observat de mai multe persoane.
Disconfortul de a fi observat vine din lumea animală. La mamifere, faptul de a fixa cu privirea pe celălalt este un mod de ași întări dominația. Animalul dominant îl face pe cel dominat să își coboare privirea. Dacă acesta din urmă refuză, va exista o luptă și o izbucnire de violență. Regăsim același mecanism în luptele din discoteci și cluburi pe tema: „Te-ai uitat urât la mine”, „Ce are figura mea?”, „Te-ai uitat după nevastă-mea”. Privirea poate însemna în anumite cazuri ofensă și agresiune, viol al intimității și provocare. Ea poate fi, de asemenea, o purtătoare a unui exces de intimitate, ceea ce se poate observa în lifturile prea pline sau în transportul public la orele de vârf. Privirile se evită atunci în mod natural: cantitatea de intimitate fizică impusă este atât de mare , încât nu mai trebuie adăugată o alta.

Am suferit și sufăr de anxietate socială, deci știu despre ce vorbesc. Ne expunem în majoritatea timpului privirii și judecății celuilalt. Este deci o anxietate de evaluare. De ce este atât de importantă pentru noi părerea celuilalt, judecata sa, locul unde ne-a încadrat după o primă privire sumară? De ce nu ne comportăm autentic și vrem „să părem” și nu „să fim”? De ce atât de mult conformism și dezirabilitate socială? De ce această goană de a părea „cool”? Răspunsurile le-am căutat mulți ani și pretind că le-am găsit. Cel puțin pentru mine. Sau dacă doriți, și pentru voi.

 

 

 

Comentarii articol

commentarii

Mai mult in Kulturkombinat

romantic

Dating 101: Cele 5 limbaje ale iubirii (No Bullshit)

Maria Constantindecembrie 12, 2017
awkward

Dating 101: The „awkward silence” strikes again

Maria Constantindecembrie 12, 2017
situatii penibile

Dating 101: 5 cele mai penibile situaţii la prima întâlnire

Maria Constantindecembrie 12, 2017
img_3093

Dilemele și dubla morală în cazul Legii Prostituției din Germania

Adrian Soaitaaprilie 24, 2017
kulturkombinat just friends

Just friends.

George Stoicaaugust 29, 2016
image

De ce încercăm să ne definim prin obiectele pe care le deținem

Adrian Soaitaaugust 28, 2016