Kulturkombinat

Electric Castle – festivalul care face din noroi bici.

Electric Castle – festivalul care face din noroi bici.

Primele două zile.
Se auzeau în timpul nopții, pe lângă ieșirea din cort, multe plescăituri de bocanci, cizme sau picioare goale prin noroi și câte o sudalmă adresată vremii. „Cât mai plouă, în p**a mea?”. Și nu numai în română. Am auzit înjurături și-n franceză. Culmea e că englezul care a trecut pe lângă era foarte fericit și obișnuit cu situația. Normal că plouă. Nenumărat plouă. A plouat de când am plecat, a plouat când am ajuns, a plouat și când ne-am cumpărat bocanci și cizme (la un moment dat nu mai erau încălțări din astea pe o rază de câteva orașe bune), turna când am pus cortul, a plouat la Monophonics și la Parov, ne-am murat și pe sub pelerinele de ploaie și prin bocanci. Cum am trecut peste asta? Am băut ca porcii până ne-am simțit bine. Și oricât de tare ai fi băut, tot te trezea frigul care-ți intra și-n imaginație.

pelerine

În fundal, din cort se aude cum pune muzică Fatboy Slim. Printre ropote pe supratentă, îmi mușc buza de sus de atâta oftică, la un moment dat se oprise ploaia și voiam să mă duc acolo să văd cu ochii mei cum sare și strigă și se distrează lumea. Ce dracu’ să fac? Cât să-mi vină să mă hotărăsc, a început iar să toarne, cu diferite intensități, de parcă Fatboy ar fi avut butoane-n mixer și pentru meteorologia asta de urgie. Am adormit. Aflu mâine cum a fost (și a fost!).

Electric Castle Festival – Day 1Photo: Vivian Salajan

Posted by Electric Castle Festival on Friday, June 26, 2015

De dimineață, râdeam cu gașca de oameni cu care am venit aici (trei mașini de oameni, două ale mahmurilor de la Mahmur.info și alta a unui prieten de-ai lor). Stăteam tolăniți în corturi, cu picioarele ude și reci și cu ochii în Facebook-ul de pe telefoane și dădeam like-uri tuturor pozelor și parodiilor cu nămolul de la Electric. Hazul de necaz unește oamenii. În jurul corturilor începuseră să cânte broaștele, dacă tot eram acolo. Atât de mult să fi plouat? Și tot mai ploua. Știu că spuneam la un moment dat despre organizatori: „Băi, dacă tot o continuă așa, eu cred că nici nu-l mai continuă.” Mai era foarte puțin de îndurat din frig și chinuială și voiam să plecăm acasă. La București, unde e cald și bine și stă pisica în pături, pe ea o doare-n fund de Electric Castle și de nămol.

noroi

Fix atunci s-au oferit doi prieteni din Cluj să ne primească la ei. Pe toți ăia opt de ziceam. Nici nu știu cum de ne-am teleportat, fie ploaie fie rebegeală. Când am ieșit din camping, era o duduie cu un microfon și cu un cameraman după ea, în niște cizmulițe tare faine. Voiam să-i strig: „Televiziune ne trebuie nouă, doamnă? Noi vrem ajutoare!”. Hazul de necaz te scoate din nămol. Am lăsat corturile goale, ne-am luat toate calabalâcurile și așa nămoliți, uzi, rupți și vai de noi, duși am fost. Și știți care e farmecul? După aia nu a mai plouat așa de mult. Dar nici rău nu ne-a părut. Oamenii de la Cluj și Clujul în general nu sunt deloc de lepădat, ba chiar de îmbrățișat cum ții ursuleții de pluș noaptea, să te protejeze (nu eu, un prieten). Iar astea 3 zile cât ne-au omenit și ne-au primit au fost mană cerească.

Următoarele zile
Și știi care a mai fost farmecul? Dacă pe Facebook rămăsese sentimentul ăla de meme-uri, de hating și de „Ce bine-mi pare că nu am mers la hipsterii ăștia!” (noi râdeam în corturi cu poftă, au oamenii ăștia o creativitate-n ei de numa!), la festival, peste toate problemele și intemperiile domina un sentiment de „Așa, și? We came here to party!” și un mare party a și fost. Dacă e să fac iarăși un haz de necaz, toate pregătirile alea de outfit-uri și faptul împlinit au arătat fix așa, ca în gif-ul ăsta:


gif electric castle

Unele dintre meritele cele mai importante li se atribuie organizatorilor. Oamenii ăștia și voluntarii  de au lucrat la festivalul ăsta au făcut miracole. Pun pariu că tot ei au făcut în așa fel încât să răsară și soarele, dacă mă-ntrebi. Imediat ce s-a oprit oleacă ploaia, au băgat excavatoare, tractoare și vidanje prin noroi și au făcut drumul practicabil, împrăștiind paie și pietriș pe drumurile cele mai umblate, să fie lumea mai calmă.

Ținând cont de feedback-ul primit atât pe evenimentul online cât și acolo, la fața locului, și-au dat seama de minorele greșeli și le-au remediat cât se poate de repede și cum au putut. Dacă nici reparațiile ăstea nu prindeau bine, nici eu nu știu ce mai prindea bine. În a treia zi de festival, tot noroiul acela în care se auzeau broaștele cântând avea alei! Pe care mergeau fără nici o problemă oameni! Nemaipomenit. Da, e normal să se facă așa, nu zic nu, dar vă zic din proprie experiență că nu mulți se încumetă. Da, e normal să se facă așa, dar e normal și să mă mir.

Și știi care a mai fost farmecul? Oamenii care au venit la festival. În patru zile de Electric Castle am văzut niște transformări incredibile. Oamenii care veneau într-un suflet să vadă un line-up atât de bun și divers s-au adaptat imediat la vreme. De pe drum, de acasă, informați de site-uri meteo și chiar de pagina oficială sau de haiosul ăla de site ploualabontida.com, chit că și-au păstrat outfit-urile de festival la ei sau pe ei, au putut deveni colorați chiar și-n cizme sau pelerine de ploaie. O adevărată încântare să-i vezi sub formă de mulțime, îndurând, bând, fumând, vânzolindu-se și distrându-se cum știu ei mai bine. O uniune a omului cu ploaia și noroaiele și o unire de mai mare dragul în fața scenelor de festival și a diferitelor atracții puse la dispoziție de festival. Totodată, un sentiment de prietenie generală, iar sloganul de sfârșit pe care-l vedem imprimat în pozele de după e clar și răspicat: „We become one”.

Electric Castle Festival – Day 1Photo: Vlad Cupsa

Posted by Electric Castle Festival on Friday, June 26, 2015

Știi care a mai fost farmecul? Că a apărut soarele după toată tevatura asta și lumea era din ce în ce mai fericită. Coapse etalate la prăjitul razelor, mânjite de noroi, dar la fel de apetisante ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.

coapse

 

Au răsărit flori în bentițele din păr și tatuajele de pe spatele gol și chiar caracatițe roz pe picioare.

caracatite

 

Dormitul în hamace la umbre, la răcoare, pantalonii și ciorapii uzi întinși pe garduri să se usuce. Twister pe iarbă, cu oameni îmbârligați pe diferite culori. Pozele de festival arată toate astea, ar trebui să vă uitați la ele. Mâncare bună prin food-court și chiar și prin sat (au ăia niște hotdogi cu de toate de ți-e mai mare dragul!). Diferite activări de produse și de servicii, am încercat pe rând de la tatuaje temporare până la cafele, leagăne și chiar shot-uri de oxigen (habar nu aveam că există așa ceva și care e sensul lor în lume și chit că nu mi-am dat seama nici acum, tot mi-a plăcut experiența). Seara și nopțile, vânzoleala era din ce în ce mai mare încât abia aveai loc să respiri de atâția oameni pe centimetru pătrat. Am înțeles că pe toată lungimea festivalului au fost peste 97.000 de indivizi, ceea ce nu-i de lepădat. Locul părea prea mic pentru tot ceea ce se întâmpla acolo și sper ca de la edițiile viitoare să se mai mărească, să se mai umfle, să se mai nu știu… La Prodigy cred că a fost toată lumea.

Și dacă tot eram aici, știi care a mai fost farmecul? Faptul că în patru zile de festival am văzut line-up-uri destul de diverse și nu ne-a părut rău deloc. Ba chiar mi-a părut rău că la un moment dat – și mie, cel puțin, nu mi-e obișnuit să zic asta – mâncam în sat și pe scena mare erau The Subways. Eu nu ascultasem lucruri de la ei, dar când am avut acum ocazia să le văd energia și comunicarea cu publicul, m-am simțit chiar prost că nu i-am văzut de la cap la coadă. Pe urmă mi-a trecut, e mai bine să fii sătul, totuși, dar ziceam. Măcar am prins scena asta:

Electric Castle Festival – Day 4Photo: Bereczky Sándor

Posted by Electric Castle Festival on Monday, June 29, 2015

Din ce am prin tolba cu amintiri, Monophonics, din prima seară, a dat startul unui festival nemaipomenit. Păcat de vremea de atunci, ar fi dat și mai tare tonul petrecerii, băieții ăștia sunt demențiali live. Parov Stelar, Fatboy Slim, Roni Size, Netsky, Asian Dub Foundation, Rudimental, The Cat Empire, The Subways, Sigma, fiecare cu momente care să ne țină-n priză și cu ochii țintă-n scenă, lumini, neoane și lasere. Păstrăm ce era mai așteptat la urmă. Prodigy au venit cu show-ul de o zi înainte de la Werchter din Belgia, o navă spațială cu umbrele solare, o întreagă nebunie ce a făcut să tremure tot castelul Banffy din temelii și mai multe nu. Știi cum a fost? Ca o scenă dintr-un film de acțiune în care personajul principal are clipa răzbunării sau ceva, pe o muzică destul de dramatică și de gălăgioasă încât să crezi că participi și tu la scenă. Unul dintre rarele momente în care mi-am dezlănțuit și eu „the inner beast” și am dansat ca neoamenii pe acolo.

Electric Castle Festival – Day 4Photo: Vizaknai David

Posted by Electric Castle Festival on Monday, June 29, 2015

 

Concluzie
Patru zile în care nu am regretat la final nimic. Tolănit pe un scaun de plastic, pe marginea lacului din curtea castelului, meditam la un rezumat al acestei întâlniri cu ținutul. Și tare mi-a plăcut, așa de dor încât aș vorbi despre Electric Castle cum se vorbește acum despre finalurile de sezon de la Game Of Thrones și chiar mai mult. Mereu, așa, cu sete de mai mult, să fie.

ec

Mult bravo acestui festival, a fost pentru mine un fel de motivație pentru creativitate și organizare. Mult bravo organizatorilor, echipei lor și voluntarilor de Electric Castle, au fost un exemplu de unire și dedicație unei cauze mărețe. Mult bravo oamenilor care s-au adaptat condițiilor de vreme și au fost răsplătiți cu soare, bună-dispoziție și muzică.
Mie mi-a plăcut, farmecul acesta de care spuneam mai sus se găsește în elementele care îți atrag atenția cel mai mult, iar Electric Castle a avut de oferit din plin. Mai revin. Dacă am uitat ceva să spun, detalii mai găsiți și pe Facebook, atât pe liveblogging-ul pe care l-am făcut pe pagina oficială Kulturhaus (hashtag #kulturlaelectric) cât și, desigur, pe pagina evenimentului Electric Castle Festival. Și vă rog să nu uitați…

love saves the day

Comentarii articol

commentarii

Mai mult in Kulturkombinat

color of feelings

Party People berlinez consumă vârtos droguri când iese în oraș

Adrian Soaitamartie 23, 2018
romantic

Dating 101: Cele 5 limbaje ale iubirii (No Bullshit)

Maria Constantindecembrie 12, 2017
awkward

Dating 101: The „awkward silence” strikes again

Maria Constantindecembrie 12, 2017
situatii penibile

Dating 101: 5 cele mai penibile situaţii la prima întâlnire

Maria Constantindecembrie 12, 2017
img_3093

Dilemele și dubla morală în cazul Legii Prostituției din Germania

Adrian Soaitaaprilie 24, 2017
kulturkombinat just friends

Just friends.

George Stoicaaugust 29, 2016