Kulturkombinat

Către băieții din „friendzone”.

Către băieții din „friendzone”.

Mi-am adus aminte acum de o întâmplare în care, pe undeva pe la 7 ani când creșteam pe la bunicii mei din Vrancea, am rămas cu capul prins în gardul unei vecine de 6 ani. Știu că îmi plăcea de ea și ei de mine, nu aveam nici un stres cu iubirea și cu căsătoria sau mai știu eu ce viață împreună până la capăt, pur și simplu parteneriatul ăsta de joacă m-a atras în așa fel încât amândoi ne aveam ca frații iar întâmplările și accidentul de care am zis nu avea nimic din a face cu reacțiile hormonale la care se ajunge după o vârstă. Aș fi putut ca la vârsta aia să mă îndrăgostesc de ea. Era frumușică toată, „o zgâtie de fată” moldoveancă, corespondentul Olguței din „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu, dacă ați citit până acum cartea (dacă nu, recomand din suflet). Ne plimbam și fugeam prin păduri, ne țineam de mână, aruncam cu ouă clocite în casele vecinilor care nu ne plăceau, chestii pe care unii copii, la vârsta aia, nu prea le făceau. Eram noi mai speciali, probabil. Cumva, cred că am rămas cu idealul ăsta de fată-n suflet și-n simțiri și nu m-am lăsat până nu am avut fix așa ceva lângă mine, dar nu cred că e numai cazul meu, suntem atrași întotdeauna de persoanele care-ți oferă atracție prin energia debordantă de care dau dovadă și de mărunțeniile care te țin treaz în relații. Nu am văzut pe nimeni până acum să fie atras de un om care e boring, așa că lucrul ăsta poate fi luat ca un sfat. Referitor la întâmplarea asta din copilărie, am râs cu zgomot, ceea ce se întâmplă cam des în ultimul timp, nici nu știu dacă e normal sau nu. E bine să râzi. Dar nu despre asta e articolul, cu toate că la un moment dat povestea asta va avea o însemnătate în legătura ei cu inocența.

Citeam zilele astea câteva articole pe internet despre situația de friendzone în societatea modernă și nu mi se părea că s-a schimbat mare lucru față de alte perioade de timp. Chiar deloc, aș putea spune (scrie). Pare cam pompoasă exprimarea asta acum pe la început de articol, așa că hai să-i spunem simplu numai friendzone pentru că articolul va avea o concluzie legată numai despre acest lucru.

Pentru cei neinițiați în problemă, acest cuvânt intervine atunci când – în general băieților – le sunt refuzate de către – în general fete – sentimentele de iubire și de voință asiduă de probabil cel puțin sex. După refuz apare brusc categorisirea asta negativă prin care vina se transferă neapărat celui care a avut curajul să spună sincer care sunt de fapt sentimentele, adică nimic neschimbat până să crezi tu că era sau ar putea fi ceva mai strâns sau mai intens. Numele ăsta de friendzone știu că, atunci când l-am auzit pentru prima dată în vorbire, m-a făcut să râd. Cu un râs din ăla nervos, ciudat, pentru că hai să vă zic o chestie. Cred că fix atunci sau la o perioadă foarte mică după, am fost în zona asta și m-am simțit al naibii de prost. Și pentru că o întâmplare nu vine niciodată singură, am mai repetat situația asta de câteva ori, să fie.  Ai putea să-mi zici că-s un mic masochist și că mi-a plăcut. Nu, nu mi-a plăcut să sufăr și probabil de asta, inspirat de celelalte articole, mi-am pus în gând să scriu rândurile astea de mai jos, așa cum nu-i place nici unui om care se află în nenorocita asta de friendzone cu numele ei care a fost inventat de nu știu cine și dintr-o cauză care l-a devastat. Dar, așa cum se sfârșește un caz cu haz de necaz, pot și eu să zic, cu privirea în pământ și cu mâinile în buzunare „se mai întâmplă”. Și mai mult decât atât, cine e mai îndreptățit decât un băiat care a fost deja în friendzone să scrie despre faptul ăsta?

În Urban Dictionary, conceptul ăsta de „zonă de amici” e urmat de o definiție deosebit de simplă:
A state of being where a male inadvertently becomes a ‘platonic friend’ of an attractive female who he was trying to intitate a romantic relationship. Females have been rumored to arrive in the Friend Zone, but reports are unsubstanciated.

Girl:
„I love you (Insert the poor bastard’s name here,) but I dont want to ruin a great friendship by dating you.”
Guy:
„Well why the fuck did I waste two months on you?”
 Luând-o cam general și în urma definiției de mai sus, cele mai multe povești sunt ale băieților, ei sunt cei care se plâng cel mai mult de zona asta de „no man’s land” în care nu realizează aparent nimic. De fapt, chiar nu realizează, ci mai mult distrug. Povestea e mai mereu cam aceeași: băiatul se îndrăgostește lulea de una dintre colege, de prietena cea mai bună, de prietena prietenei, de prietena sorei sau fratelui sau mai știu eu ce fel de fată, nici nu se știe de unde a apărut și ce vrea de fapt de la viața noastră în afară de o simplă prietenie. Până la un punct, sentimentul e reciproc, de prietenie, discuții, chat-uri interminabile pe messenger despre orice lucruri mărunte, pornind de la răsărit și până la apus, seriale, draci, laci, bere, plimbări, replici tăioase și trolling cât cuprinde, unde se remarcă istețimea și zvâcul ei intelectual. Beți împreună în parcuri cu iarbă verde beri la PET cumpărate de la vreun magazin obosit de cartier, judecați trecătorii de pe stradă cu replici inteligente și haioase, vizitați niște locuri de care o să vă aduceți aminte ani de acum încolo.
friend zone 1 gif
Ea e sexy, e deșteaptă, îl are pe acel vino-ncoace, îți face stomacul praștie. Înainte să o cunoști pe ea, voiai să fii bărbatul ăla puternic care își creează un zid puternic de beton și marmură și încă un strat de adamantium peste. Îți plăcea să fii singur, fiecare ființă de sex opus era un motiv de distragere și distrugere. Știu că nu există conceptul de „singurătate” în timpurile moderne (în engleză se recurge din ce în ce mai mult la „me time” decât la „alone” în ultimul timp), dar lucrurile cam așa stăteau înainte s-o cunoști pe „EA”. Care Ea ți-a năruit tot zidul ăsta numai cu un zâmbet, așa că îți dai seama cât de trainic era tot buncărul ăsta pe care ți l-ai construit. Majoritatea băieților, măi băieți, tot o trestie în vânt suntem, dacă e s-o spunem pe-aia oablă și uite-așa punem câte un gest cât de mic în buchetul viitoarei relații din capul nostru.
friend zone 2 gif
Noi nu avem cum să alegem pe cine să iubim sau de cine să ne îndrăgostim. Teoriile alea de „maturizează-te naibii și tu”, „be a grown up” se năruie atunci când suntem față-n față cu sentimentul puternic. O singură bătaie de inimă mai tare și suntem sclavii persoanei de care ne apropiem. Ei bine, unii dintre noi găsesc o scuză în treaba asta pentru a juca rolul de victimă, năpăstuiții de soartă și chinuiții care acceptă să meargă cu capul în pământ și cu umerii lăsați, târșâind papucii pe piatră cubică sau înnecându-ne în amar și-n băutură, ca niște personaje de nuvele sau romane englezești din alea lente la citit. Ba mai mult, scriem și poezii și chiar fraze dedicate situației. No wonder, unele dintre cele mai cunoscute piese muzicale din lumea asta sunt despre conceptul de „friendzone” cu toate că nu se specifică termenul. Refuzul a devenit oarecum ancestral, motiv de dat la o parte și de regret. Dar probabil vom mai reveni la această treabă. Acum, spiritul egoist al fiecăruia trebuie să înțeleagă un anumit lucru. Aceleași trăiri se întâmplă și de partea cealaltă, a celor de care suntem atașați. Să vezi ce chestie!
Unul dintre sfaturile pe care am să le dau e unul puțin cam dur, dar noi fiind adulți sau la început de adul…, matu… (cum se zice, nu am nici un habar acum când scriu continuu, vă lasă pe voi să alegeți) ar trebui să-l înțelegem cu urechile ciulite și cu inima strânsă, ascultătoare. Băi băieți (și unele dintre fete), haide totuși să ne maturizăm naibiului oleacă. Haide să rezolvăm această problemă care ne-a pus piedică vieții și să ne vedem de ale noastre. De ce să insistăm să mergem târșâit pe stradă și cu inima bucățele? De ce să-i desenăm sau să scriem poezii sau fraze, să stăm cu ochii cârpiți de somn până apare online pe mess și să insistăm să ne declarăm trăirea dacă de partea celaltă nu se vrea mai mult? În loc să ne creăm fantasme și o bulă metaforică de viață în care ea are o revelație imensă și își dă seama că în fața ei e iubirea vieții, ar fi bine să ne dăm seama că ăsta – bula aia metaforică – e de fapt un subiect pe care marii scriitori îl bagă-n seamă doar pentru a-și vinde cărțile unor tineri prăpăstioși ca noi. Asta nu e viață, e o realitate inventată pe care noi o facem să fie plăcută până la un punct, apoi ne dăm seama că s-a năruit în același timp în care ne dăm seama că puteam să facem lucruri mult mai bune cu viața aia reală. Nu-i așa că e păcat?
Da, domle, e deșteaptă, vivace, inspiră sex la fiecare respirație, e frumoasă de pică, ți-a făcut stomacul vraiște cu milioarde de colonii de fluturi intens colorați. Dar sentimentul nu e reciproc iar asta e cam atât. Era așa de fericită cu relația pe care deja o aveați până acum…  Adică până să vrei tu să fiți împreună în același cămin, același pat, rupând cu dinții hainele de pe voi ani la rândul, următorul stagiu de relație în viața voastră. Îi place de tine pentru ceea ce ești, ceea ce ai, iar asta nu se va schimba deloc în ceva mult mai puternic. Iar asta ar trebui să fie al naibii de ok. Cumva, era destinat să fiți prieteni și atât. Să vă ajutați reciproc și să fiți „bodyguard-ul” fiecăruia dintre voi doi, cu saluturile voastre secrete și semnalele pe care voi vi le-ați inventat pentru a comunica. E punctul ăla intens și puternic într-o prietenie în care aveați curajul de a vă cere unul altuia iertare după vreo năzbâtie chiar dacă nici unul dintre voi nu avea nevoie de asta, pentru simplul fapt că venea natural și răcoros ca o briză.
friend zone 3 gif
Da, refuzul doare. Refuzul din partea unui om de care erai mai mult decât atașat doare și mai mult. Dar nu poți da vina pe cineva pentru că te-a „etichetat” cu „friendzone” având în vedere că omul ăla nici nu a avut vreun control asupra conceptului. Relația de durată și prietenia asta strânsă sunt două lucruri aparent asemănătoare, dar foarte diferite. Câteodată nu le poți avea pe amândouă și nici nu poți să le schimbi între ele odată ce una dintre ele se întâmplă. Dacă ești îndrăgostit de prietenul tău cel mai bun, atunci nu prea mai există scăpare, ci o singură concluzie, faptul că ai distrus relația de prietenie. Pur și simplu nu se împacă așa de mult cele două situații (aș putea să zic că îți trebuie un anume skill, dar ce mai sunt skills-urile în ziua de azi?) Ai putea să-ți revii, dar cum faci cu încăpățânarea?
Hai să gândim din perspectiva persoanei celeilalte. Crezi că voia să te piardă sau să piardă ceea ce ați construit până acum? Nu crezi că nu s-ar fi gândit la o soluție de a te scoate din situația asta în care te-ai băgat singur? Nu crezi că ar fi vrut și ea ca situația să fi fost cu totul alta?
Bine, acum tu poți să îți acoperi inocența și tristețile cu o grămadă de pahare de alcool și chiar sticle, butoaie. Sau să îți oferi numai ție sentimentul ăsta de înțepătură aprigă în cel mai sensibil loc din cap sau din inimă în care ea ți-a spus „Dar eu nu te iubesc pe tine, te vreau doar ca pe un prieten”, iar în filmul pe care deja ți l-ai creat ea să devină brusc personajul negativ și malefic care ți-a vrut mereu răul. Scuzele ei, în mod logic, ar fi cam acestea:
– Îmi pare rău că m-am purtat cu tine așa cum m-am purtat întotdeauna.
– Îmi pare rău că după atâta timp de când ne cunoaștem și vorbim/ieșim/facem ceva împreună eu nu sunt persoana care voiai să fiu.
– Îmi pare rău că eu am sentimente pentru cineva care… nu ești tu. 
Pam-pam! Nu-i așa că nu te simți mai bine? Așa e. Logica asta ne omoară și e al naibii de greu când ți-o spune altcineva decât tine, cel ce trebuia să-ți dai seama deja de asta. Matur fiind de acum încolo, ai putea să pleci sau să repari situația.
Dar în cazul în care pleci, ia aminte la următoarele chestii:
1) Lasă toate victimizările deoparte, nu au nici un sens. Faptul că tu spui că motivul ruperii prieteniei dintre voi e vina ei e numai și numai în capul tău. Maturizează-te.
2) Dacă alegi să nu mai faci parte din viața persoanei de care ai fost atras, nu prea ai cum să uiți vreodată acea persoană. Doar dacă ți-ai impus vreo limită de nesimțire. Sunt lucrurile alea mărunte de care povesteam mai devreme care te vor face să-ți dai seama că discuțiile interminabile, berile de doi lei prin parc, sfaturile și alte povești prin care ați trecut împreună rămân, nu pleacă. Iar faptul că tu îți amintești despre ele e dovada că și ea își va aminti câteodată despre ele. Faptul că v-ați despărțit atunci iar acum auzi că se descurcă în viață te va face să regreți că nu îi ești alături, bătând palma în semn de „bravo” sau dându-vă o palmă peste fund „prietenește”, pentru că așa făceați atunci și era un lucru al dracului de mișto. Erați nenorociții vieții și lucrurile astea erau unele dintre cele mai dragi ale vieții voastre. Și dacă ea e supărată pe ceea ce ai făcut și cum ai hotărât să rupi relația, tot  îi va fi dor de tine și de întâmplările cu tine. Măcar puțin.
Și după toate astea, încetează să-i mai spui „friendzone”, pentru că nu asta s-a întâmplat de fapt în viața voastră. Relația voastră s-a încheiat, dar la o perioadă distanță după ce ați făcut asta, veți regreta amândoi că a trecut vântul și v-a luat.
friend zone 4
Să știți că aștept părerile voastre, de oricare parte a baricadei sunteți, dacă ar exista baricade. Comentariile la acest articol sunt binevenite.

Comentarii articol

commentarii

Mai mult in Kulturkombinat

romantic

Dating 101: Cele 5 limbaje ale iubirii (No Bullshit)

Maria Constantindecembrie 12, 2017
awkward

Dating 101: The „awkward silence” strikes again

Maria Constantindecembrie 12, 2017
situatii penibile

Dating 101: 5 cele mai penibile situaţii la prima întâlnire

Maria Constantindecembrie 12, 2017
img_3093

Dilemele și dubla morală în cazul Legii Prostituției din Germania

Adrian Soaitaaprilie 24, 2017
kulturkombinat just friends

Just friends.

George Stoicaaugust 29, 2016
image

De ce încercăm să ne definim prin obiectele pe care le deținem

Adrian Soaitaaugust 28, 2016