Kulturkombinat

Am fost la Speed Dating să-mi găsesc jumătatea. Episodul 2

Am fost la Speed Dating să-mi găsesc jumătatea. Episodul 2

Marțea trecută am fost la Silver Church la Speed Dating, ediția a 5-a. Eram zece băieți și zece fete.

Ultimile două ediții au fost puțin dezechilibrate din punct de vedere al vârstei participanților. Ciudat, fetele erau în medie pe la 28 de ani, cele mai multe din Publicitate iar băieții pe la 22, preponderent din sectorul IT. Absolut logic, partea feminină nemulțumită de ofertă. Cu reproșuri aduse organizatorilor: „Băi alo, dă-o dracului de treabă, reparați problema data viitoare”. Ei, chestiunea s-a reglat la ediția asta, dar un mic decalaj de vârstă tot a mai rămas.

Am trecut la discuțiile clasice de câte 7 minute cu fiecare fată. Chestii obișnuite: cu ce te ocupi, câți ani ai, care sunt hobby-urile tale, etc. Totul curgea normal și lin, aproape plictisitor. Până poc, vine peste mine declarația: „Mie nu-mi plac băieții timizi. Se premiază tupeul. Cine nu are așa ceva, este descalificat din start”. Încerc să mă repliez și fac o eschivă: „Dar tu abordezi băieții în cazul în care îți place vreunul?”, „A, nuuu, dacă nu are curaj să vină să mă abordeze, înseamnă că oricum nu ar fi funcționat treaba între noi”. „Dar poate că este timid”, îndrăznesc eu. „Nu-i dai nici o șansă?”, „Nu. Nu-mi plac timizii. Înseamnă că este ceva greșit cu el”.

Am căzut pe gânduri. Uite de aia ne izbim toată ziua de mașini parcate aiurea care blochează toată circulația din zonă, de telefoane care sună îndelung la piesele de teatru, de oameni care se bagă în față la orice coadă. Pentru că se premiază tupeul.

Timizii nu au ce căuta în lumea asta. Fie ei cu trei biblioteci citite în spate sau cu șapte diplome de la olimpiadele internaționale. Nu te bagi în față, nu exiști. Instinct de supraviețuire. Animal de pradă. Ucide ca să nu fii ucis. Trebuie să te descurci. Scopul scuză mijloacele. Școala vieții. Nu e prost cine cere, e prost cine dă. Etc.

Am trecut la următoarea fată. Povestesc ce mi-a fost dat să aud și întreb: „La tine este la fel, contează tupeul și descurcăreala?”, „Nuuuu. Mie îmi plac timizii, romanticii, băieții sensibili, conservatori, cei ce deschid ușa femeilor, îi țin paltonul și îi dăruiesc flori”. Hait, mi-a venit inima la loc. Lumea nu e chiar atât rea. Mai există speranță.

Am plecat năuc acasă. În creier mi-a rămas înfiptă ideea cu tupeul maxim pe care trebuie să-l posezi pentru a putea câștiga puncte. Și a trece testul grilă. Dar dacă eu nu sunt așa? Dacă eu nu vreau și nu pot să mă desensibilizez în așa hal încât să nu mai simt nici un fel de stânjeneală sau rușine în urma comportamentului meu? Nici un pic de empatie față de oamenii din jur? Doar un infinit egoism sau egocentrism?

Cum s-o scot la capăt? Și cum ar trebui să procedeze oamenii care gândesc asemănător? Cum să facem noi să ne adunăm la un loc și să facem schimb de idei, să comunicăm, să ne cunoaștem și să ne petrecem momente frumoase împreună?

Poate ar trebui să înființăm Asociația Celor Care Se Revoltă Împotriva Tupeului Maxim. ACCSRÎTM. Sau cum s-o numi ea. În care să primeze orice fel de valori cu excepția tupeului și a descurcărelii cu orice preț. Și desigur fără băgat în față la coadă.

 

Comentarii articol

commentarii

Kulturkombinat

Mai mult in Kulturkombinat

img_3093

Dilemele și dubla morală în cazul Legii Prostituției din Germania

Adrian Soaitaaprilie 24, 2017
kulturkombinat just friends

Just friends.

George Stoicaaugust 29, 2016
image

De ce încercăm să ne definim prin obiectele pe care le deținem

Adrian Soaitaaugust 28, 2016
image

Veganismul și iubirea împlinită

Adrian Soaitamai 31, 2016
image

Cum a fost standardizat mersul la curve

Adrian Soaitamai 25, 2016
image

Diferența dintre dominarea prin Putere, Forță sau Autoritate

Adrian Soaitamai 19, 2016